Care este pretul sufletului tau? Cantareste in aur material sau aur spiritual?
„Fii schimbarea pe care vrei sa o vezi in lume”, spunea Gandhi. Dar cati dintre noi suntem in stare sa manifestam aceasta dorinta de schimbare. Ii blamam pe altii, dar nu ne uitam in propria oglinda. Tu ce ai alege intre integritate si bani?
Bani versus moralitate. Bani versus demnitate. Bani versus sufletul tau.
Scriu acest articol cu gandul la o discutie „pe fapte concrete” avuta zilele trecute cu cineva. Nu pot da toate detaliile discutiei, insa ideea de baza pe mine recunosc ca „m-a inflamat imediat”.
Intr-o forma sau alta spunea acel om ca pentru a fi intr-o pozitie importanta de conducere sau pentru a avea suficient de multi bani esti nevoit sa manipulezi, sa minti, sa modifici contextul unor situatii pentru a iti atinge scopul. Altfel, vei ramane mediocru. Cam asta era ideea. Ca nu poti ajunge acolo sau ca nu poti castiga sa zicem o suma de zeci de mii de euro daca nu faci anumite lucruri. Ca doar asa poti sa reusesti.
Si inainte tocmai ce discutasem despre sistemul prost din Romania. Ca Politia este cumva, ca spitalele sunt in alt fel, ca oamenii din tara asta sunt de o valoare joasa. Ca nimic nu se va schimba aici. Ca mai bine este sa pleci din tara. Exact aceasta mentalitate face ca aceasta tara sa fie unde este.
Daca mai devreme spui ca sistemul din Romania este cum este din cauza oamenilor, dupa care tot tu spui ca poti ajunge sus doar prin manipulare, minciuna si ipocrizie, dar tu nu esti asa si nu esti deloc de acord cu aceste lucruri, cum sa se schimbe ceva in tara asta? Atat de mult blamam Romania.
Blamam oamenii de aici. Sa plecam cu totii din tara. Dar tu ce faci pentru tara ta? Tu ce faci pentru tine? Il judeci pe cel din fata ta, dar tu faci la fel.
GANDESTI MIC, RAMAI MIC
Cand spun acest lucru, nu ma refer neaparat la bani. Poti sa faci bani si poate chiar multi prin aceste metode. Se practica si inca mult. Dar tot mic ramai.
Recunosc, indignarea mea este mare cand vine vorba de moralitate, integritate, coloana vertebrala si „a nu te vinde”. Iti vinzi sufletul pentru cativa lei?
Mai exista si varianta cealalta, mai grea, cu mai multe piedici, cu mai multe scari de urcat. Poti sa fii considerat visator, dar sa nu uitam ca si Walt Disney a fost considerat astfel si stim cu totii unde a ajuns de la un singur vis, fara bani si fara sustinere. Si cate exemple nu sunt asa.
Eu CRED si VOI CREDE mereu in primul rand in dreptate si integritate. In puterea exemplului, in bunatate si putere. Daca esti bun, nu inseamna ca esti prost. Daca nu acccepti compromisiuri si mai crezi in demnitate, nu inseamna ca nu esti puternic. Din contra, puterea vine din toate aceste lucruri.
Nu spun ca banii nu conteaza. Banii reprezinta o energie atat de frumoasa de care avem cu totii nevoie si care ne poate aduce atat de multe bucurii, dar si neplaceri cand nu este asa cum ne dorim.
Spun doar despre DECIZIA TA!! Despre cum alegi tu sa fii. Poti sa ajungi sa faci bani si chiar multi atat timp cat faci cu dorinta, cu pasiune, cu si din credinta. Cand muncesti si nu te opresti. Si e greu si plangi si te ridici si continui. Despre placerea drumului. Si cand te uiti in spate si vezi cat ai crescut prin toate aceste experiente. Ca nu ai ramas mic.
Si da, prefer bani mai putini, dar noaptea cand pun capul pe perna sa dorm linisita ca tot ceea ce fac, fac prin si cu iubire. Dar daca iti lipseste iubirea din tine, ramai mic. Pentru ca nu vezi ca se poate si altfel.
Imi pare rau pentru cei care gandesc astfel si fac astfel. Eu nu sunt si nu voi putea fi asa niciodata. Prefer sa cresc in aur spiritual, decat in aur material. Dar stii care e partea haioasa a acestui lucru? Cand cresti in aur spiritual, ajungi sa cresti si in plan fizic in aur material. Viceversa..cam greu.
Raman in barca mea, cu Gandhi, cu Walt Disney si cu toti aceia care pun mai presus moralitatea si integritatea decat parsivitatea si ipocrizia.
Compromisuri facem cu totii. Dar cat? Care ti-e limita? Gandeste mare, vei fi mare. Gandeste mic, vei ramane mic.
V-am pupat! Sa aveti un an in care puterea interioara sa fie tot mai mare si sa ajunga sa se manifeste in plan fizic, in lucruri concrete.
Va Iubesc! Namaste!
Mai poti citi si Banii, energia lor, exercitie despre cum sa ii atragi in viata ta